Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din 11 judeţe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din 11 judeţe

Râuri din 33 de judeţe sunt sub cod galben, până vineri noapte
Vremea 25 Iulie 2018 / 15:59 590 accesări

Hidrologii au instituit cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 11 judeţe, inclusiv Constanța, începând de miercuri de la ora 15.00 până vineri dimineaţă. Râuri din 33 de judeţe sunt sub cod galben, până vineri noapte.

Codul portocaliu de inundaţii a fost instituit pe râuri din judeţele Constanţa, Tulcea, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Iaşi, Vaslui, Vrancea, Galaţi și Botoşani.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare începând de miercuri de la ora 18.00 până joi la ora 6.00 pe unele râuri din judeţele Iaşi, Vaslui şi Suceava, respectiv de joi de la ora 16.00 până vineri la ora 6.00 pe arii extinse ȋn bazinele hidrografice aflate sub avertizare hidrologică coed portocaliu.

Totodată, potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, în intervalul 25 iulie, ora 15.00 - 27 iulie, ora 24.00, a fost instituit cod galben este valabil pe râuri din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara, Arad, Alba, Cluj, Sibiu, Harghita, Mureş, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Harghita, Covasna, Braşov, Vâlcea, Argeş, Olt, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Botoşani, Constanţa şi Tulcea.

Miercuri, meteorologii au prelungit codul galben de ploi torenţiale pentru de 22 judeţe din sudul, nord-estul şi sud-estul ţării, până joi seara. Codul portocaliu pentru Tulcea şi Constanţa a fost menţinut până miercuri la ora 21.00.



Ştiri recomandate

12