COD PORTOCALIU! E vizată și Constanța! Abia dacă mai putem respira!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Calvarul caniculei continuă

COD PORTOCALIU! E vizată și Constanța! Abia dacă mai putem respira!

Vremea 06 August 2017 / 18:15 3808 accesări

Meteorologii nu au deloc vești bune; ei au anunțat că valul de caniculă va continua și luni, 7 august. A fost emisă o nouă avertizare meteorologică, fenomenele vizate fiind val de căldură și disconfort termic deosebit de accentuat.

Zonele afectate vor fi Oltenia, Muntenia și Dobrogea. A fost emis Cod Portocaliu pentru luni, 7 august. În Oltenia, Muntenia și Dobrogea temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade C. În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța și îndeosebi în zona joasă a județului Mehedinți, precum și în municipiul București, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 36 și 39 de grade C, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi de 82... 84 de unități. A fost emis Cod Galben pentru nordul Olteniei, Munteniei și al Dobrogei; aici temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 36 de grade C, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. În regiunile sudice, în după-amiaza zilei de marţi, 8 august, local disconfortul termic va fi ridicat și, îndeosebi în Lunca Dunării, maximele termice vor mai atinge 35...37 de grade C.

Menționăm că la Constanța, pentru zilele de 7 și 8 august, sunt anunțate și ploi și descărcări electrice.

ȘI ÎN WEEKEND A FOST JALE MARE! În weekend-ul care tocmai s-a încheiat, căldura a fost cu greu suportată. Telefoanele serviciilor de ambulanță din zonele afectate de caniculă, inclusiv Constanța, s-au înroșit. Cadrele medicale s-au confruntat cu sute de apeluri telefonice. La Constanța, de exemplu, sâmbătă, 5 august, la orele prânzului, erau deja 432 de apeluri în întreg județul, dintre care 165 de apeluri au fost pentru stația centrală.

LA NIVELUL ȘINEI FERATE, 60 DE GRADE C! Cine a ales să meargă cu trenul a avut, pe alocuri, de îndurat o caniculă de nedescris. Trenurile nu au avut de ales și au mers cu mari restricții de viteză, de altfel temperatura la șinele ferate ajungând la 60 de grade C. Problema este că în unele trenuri nu a funcționat sistemul de răcire, așa că ușile vagoanelor au fost lăsate deschise pentru ventilație. Fie că au ales clasa I, fie că au ales clasa a II-a, condițiile au fost aceleași: căldură mare! Călătorilor li s-a spus că sistemul de răcire a cedat, așa că nu sunt soluții.

SE MENȚIN RECOMANDĂRILE! Pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi ridicate, se recomandă: să se evite expunerile la soare în special în intervalul 11.00 - 17.00, iar în cazul deplasărilor se recomandă folosirea mijloacelor de protecţie (pălării, umbrele, ochelari de soare) și consumul de lichide; purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise; pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă; beţi zilnic între 2 - 3 litri de apă, fără a aştepta să apară senzaţia de sete; nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii; evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice; consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă; evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc.); dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală; dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă sau la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (spaţii publice, magazine, mall-uri).

Citește și: ALERTĂ! Constanța sub COD PORTOCALIU de caniculă! Mobilizarea autorităților!

Peste 50 de grade C la nivelul șinei! CFR anunță întârzieri!



Ştiri recomandate

12