Cod portocaliu şi galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte din ţară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cod portocaliu şi galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte din ţară

Vremea 06 Iulie 2023 / 11:08 1209 accesări

Administraţia Naţională de Meteorologiea emis, joi, două avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabile în aproape toată ţara până vineri dimineaţa.

Doar Capitala şi câteva judeţe nu se află sub avertizările emise de meteorologi, respectiv Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Giurgiu.

Astfel, în intervalul 6 iulie, ora 14:00 - 7 iulie, ora 2:00, se va afla sub Cod portocaliu zona de munte, sudul Banatului, nordul Crişanei, Maramureş, vestul şi estul Transilvaniei, centrul Moldovei, precum şi vestul Olteniei, unde vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30 - 40 litri/mp şi izolat peste 50 - 70 litri/mp.

De asemenea, în perioada6 iulie, ora 12:00 - 7 iulie, ora 10:00, va fi Cod galben în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, Moldova, precum şi în vestul şi nordul Munteniei, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55 - 65 km/h), vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 litri/mp şi izolat peste 40 litri/mp.



Ştiri recomandate

12