Cod roşu de ninsoare şi vânt în Buzău, Vrancea şi Brăila

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cod roşu de ninsoare şi vânt în Buzău, Vrancea şi Brăila

Vremea 29 Decembrie 2014 / 09:32 893 accesări

Judeţele Buzău, Vrancea şi vestul judeţului Brăila vor fi sub cod roşu de ninsoare şi vânt, astăzi, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. În aceste zone se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale de peste 85 - 90 km/h, ninsoare abundentă, puternic viscolită şi troienită şi vizibilitate redusă spre zero. Avertizarea este valabilă până la ora 13.00, urmând ca apoi cele trei judeţe să intre sub avertizare de cod portocaliu. Meteorologii au emis, în această dimineaţă, o nouă avertizare de cod portocaliu, valabilă pentru judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău şi Prahova, până la ora 18.00. Sub cod galben de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei se mai află Capitala şi 15 judeţe, respectiv Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa, Braşov, Covasna, Harghita, nord-estul Mureşului, Bistriţa - Năsăud, Maramureş, Suceava, Neamţ, Iaşi şi Botoşani.



Ştiri recomandate

12