România se află pe ultimele locuri din Europa în privinţa numărului donatorilor de organe, cu numai un donator la un milion de locuitori, faţă de media europeană de 20 la un milion de locuitori, potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Transplantaţilor din România (ATR). „În ultima perioadă, în presă au apărut tot felul de informaţii privind răpirea de persoane pentru prelevarea de ogane, respectiv de implicare a unor cadre medicale în astfel de activităţi. Aceste informaţii nu fac decât să spulbere speranţele unor pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare în vederea efectuării unui transplant, dar duce şi la formarea unei imagini negative în rândul cetăţenilor”, este de părere prim-vicepreşedintele ATR, Gheorghe Tache. Reprezentanţii ATR susţin că este foarte important, în acest context, ca populaţia să conştientizeze rolul transplantului şi importanţa donării de organe. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii (MS) şi făcute publice de ATR, în România sunt în prezent peste 2.400 de persoane care aşteaptă un transplant renal, cardiac sau hepatic. Programul Naţional pentru Transplant de Organe şi Ţesuturi, avizat de MS pentru 2011, prevede să fie efectuate 272 de transplanturi de rinichi, 60 de ficat , 16 de cord şi aproximativ 200 de transplanturi de măduvă.