Curtea de Apel Bucureşti a decis, ieri, ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara stabilită de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) împotriva fostului şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, în dosarul în care este suspectat că ar fi sprijinit un grup acuzat ...
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au respins, ieri, ca nefondată, plângerea fostului şef al Vămilor, Viorel Comăniţă, împotriva deciziei procurorilor anticorupţie de a-i prelungi interdicţia de a părăsi ţara cu încă 30 de zile. Aceeaşi hotărâre a fost luată şi în cazul lui Sorin ...
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a fost audiat, ieri, de procurorii DNA în dosarul în care este cercetat, alături de Codruţ Marta şi Viorel Comăniţă, pentru că ar fi sprijinit, din mai 2011 până în iulie 2012, un grup infracţional acuzat de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro. Sorin Blejnar a ...
Potrivit site-ului ziare.com, numele lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, este implicat într-un alt dosar instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Anchetatorii spun că acesta s-ar fi folosit de funcţia pe care o deţinea în Agenţia Naţională de ...
Dosarul în care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Braşov au anchetat o evaziune fiscală cu motorină controlată de omul de afaceri Attila Racy a ajuns pe rolul instanţei. 17 persoane şi şase societăţi comerciale vor fi judecate în ...
Au trecut cinci luni de când nu se mai ştie nimic despre Codruţ Marta, şeful de cabinet al fostului şef al Agenţiei Naţionale pentru Administre Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar. Dispariţia misterioasă a lui Marta îi crează lui Blejnar temeri şi, conform declaraţiei făcute de acesta, joi seară, la un post ...
Dosarul în care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Braşov anchetează o evaziune fiscală cu petrol controlată de omul de afaceri Attila Racy a scos la iveală relaţiile pe care acesta le avea în Agenţia Naţională pentru Administrare ...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au decis, ieri, prelungirea cu 30 de zile a interdicţiei de a părăsi ţara pentru fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar şi fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor Viorel Comăniţă. Decizia poate fi ...
Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar a fost audiat ieri de Parchetul General în dosarul dispariţiei fostului său şef de cabinet Codruţ Marta. La ieşirea de la audieri, Blejnar a spus ca a fost chemat în calitate de martor. „Am dat o declaraţie în care am spus ...
După ce au fost eliberate din arest, Andreea Marta, soţia fostului şef de cabinet al lui Sorin Blejnar (fostul șef al Fiscului), şi sora acesteia, Maria Magdalena Lungu, ar putea scăpa şi de acuzaţia de proxenetism, pe motiv că infracţiunile pentru care sunt cercetate ar fi vechi şi mai degrabă imorale ...
Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar a fost, ieri, la sediul Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Braşov, pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală în dosarul de evaziune fiscală cu produse ...
Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, este aşteptat astăzi, la ora 9.00, la sediul Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Braşov pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală în dosarul de evaziune fiscală cu produse petroliere, în care prejudiciul cauzat ...
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins, ieri, contestaţia depusă de fostul preşedinte ANAF Sorin Blejnar la prelungirea măsurii de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 22 de zile. Săptămâna trecură, procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Blejnar că i-au prelungit interdicţia de a părăsi ...
Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală(ANAF) Sorin Blejnar a fost chemat, ieri dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat pentru complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat ...
În dosarul evaziunii cu motorină de peste 15 de milioane de euro, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au luat primele măsuri de siguranţă pentru recuperarea prejudiciului adus bugetului de stat. La începutul acestei luni, anchetatorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai ...
Ştirea prinderii dispărutului Codruţ Marta în Republica Dominicană a zguduit ieri dimineaţă peisajul mediatic al României. Difuzată în buclă de televiziuni, postată pe zeci de site-uri, informaţia despre reuşita bravilor poliţişti dominicani, care l-au găsit şi capturat pe controversatul fost şef de ...