Guvernul a aprobat, miercuri, sub formă de ordonanţă de urgenţă, proiectul de lege care transpune unele prevederi ale Codului de bune practici în comerţul cu produse agroalimentare, după ce acesta a avut întîrzieri în Parlament, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Ilie Sîrbu. „Am promovat ieri o ordonanţă de urgenţă pe baza codului de bune practici. Am trimis anterior proiectul de lege în Parlament, unde nu a avut o evoluţie aşa cum ne-am dorit noi. S-a întîrziat, a trecut şi Paştele şi n-am vrut să ne prindă şi Rusaliile fără să rezolvăm această problemă”, a afirmat Sîrbu. Menţionăm că Guvernul a aprobat, la începutul lunii aprilie, proiectul de lege care transpune unele prevederi ale Codul de bune practici, documentul fiind trimis în Parlament pentru a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Sîrbu a mai spus că speră ca noul act normativ, să fie un sprijin real pentru producătorii români şi datorită faptului că în această perioadă încep să apară produsele româneşti, precum legumele, fructele, laptele, dar şi pentru că relaţia dintre producători şi hipermarketuri nu era una fericită. Totodată, ministrul a adăugat că cele unsprezece taxe impuse producătorilor nu vor mai fi incluse în preţul alimentelor. Amintim că producătorii şi retailerii au semnat în luna iulie a anului trecut Codul de Bune Practici pentru comerţul cu produse agroalimentare, iar documentul a intrat în vigoare după ce Consiliului Concurenţei a anunţat că nu încalcă legislaţia. Deşi Codul a intrat în vigoare anul trecut, producătorii au reclamat în mai multe rînduri că documentul nu a schimbat taxele şi practicile marilor reţele de magazine şi este nevoie de o lege în domeniu. Ministerului Agriculturii a anunţat la finele lunii februarie că a convenit cu producătorii asupra unui proiect de act normativ care să transpună cele mai importante prevederi ale Codului. Reprezentanţii retailerilor nu au fost însă prezenţi la discuţii şi au anunţat ulterior că nu sînt de acord cu unele prevederi ale proiectului. Ministrul Agriculturii a declarat însă că ministerul “va merge mai departe” cu procedurile pentru ca proiectul care transpune Codul de bune practici în retail să intre în vigoare.