22 Noiembrie 2024, 20:20
Statul nu va face schimbări de natură bugetară, în următoarele şase luni, însă Codul Fiscal va fi modificat, ca să îndeplinească angajamentele cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi să se pună în acord cu directivele europene, a declarat vineri secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Liviu Voinea. „Măsurile fiscale vor fi luate fără afectarea bugetului. Mai sunt şi alte proiecte, însă presupun modificări ale bugetului, astfel că vor trebuie să aştepte, pentru că nu se pot opera în şase luni”, a spus Voinea, precizând că Finanţele îşi schimbă atitudinea faţă de mediul privat, o astfel de „deschidere către mediul de afaceri” lipsind în ultimii ani.