Deja a devenit obişnuinţă, în România, ca adoptarea legilor să nu mai fie făcută de Parlament, ci de Guvern, reprezentanţii Puterii făcând tot posibilul pentru ca textul legii să fie cel dorit de ei. Potrivit deputatului PNL Horea Uioreanu, premierul Emil Boc se teme de parlamentarii PDL şi de aceea preferă ca Guvernul să îşi angajeze răspunderea pe Codul Muncii, în loc să treacă proiectul prin Parlament, unde ar putea suferi modificări. „Premierul Emil Boc acţionează în aceste zile ca un antrenor care se teme de propria sa echipă. Decizia de a-şi angaja răspunderea pe proiectul de lege privind noul Cod al Muncii e cea mai elocventă dovadă a acestei temeri”, a declarat penelistul Uioreanu. Se pare că Emil Boc este conştient de faptul că, în cazul unor dezbateri reale, proiectul întocmit de Guvern ar suferi modificări esenţiale. „Portocalii sau nu, parlamentarii văd hibele acestui proiect”, a adăugat Uioreanu. Deputatul PNL susţine că, profitând de ambiguitatea prevederilor Constituţiei, „Executivul s-a substituit legislativului fără pic de jenă”. Premierul are toate motivele să se teamă de o dezbatere în cadrul Parlamentului, în condiţiile în care, tot mai multe voci „portocalii” au început să critice măsurile Guvernului. Printre acestea se numără şi vocea deputatului PDL Petru Călian, care a declarat că, personal, se pronunţă pentru adoptarea Codului Muncii prin Parlament, nu prin angajarea răspunderii.
TOATE PÂRGHIILE SUNT LA PATRON. Mai puţin subtil, colegul său de partid, deputatul Mircia Giurgiu, se opune Codului Muncii promovat de Guvern şi susţine că modificările propuse nu se justifică. „Eu am lucrat la Codul Muncii în 2003 şi nu cred că există un angajator care nu a putut să dea afară pe cineva dacă a dorit acest lucru şi dacă a avut motive. Nu văd de ce ar trebui modificat Codul Muncii. Voi fi împotrivă. Nu se justifică nicio modificare adusă Codului Muncii şi nici graba adoptării prin angajarea răspunderii. Să ne spună de ce e nevoie de angajarea răspunderii, eu nu văd niciun motiv”, a spus Giurgiu. El a explicat că, mai ales în acest moment, în care locurile de muncă sunt puţine iar numărul şomerilor din ce în ce mai mare, toate pârghiile sunt în mâna patronului, singura salvare a angajajului fiind actuala legislaţie a muncii. Mircia Giurgiu şi-a exprimat speranţa ca, totuşi, să nu se ajungă la angajarea răspunderii Guvernului pe Codul Muncii. În ciuda hibelor evidente ale noului Cod al Muncii, premierul Emil Boc este de părere că, odată intrat în vigoare, actul normativ va ajuta la găsirea unui loc de muncă. Prin ce minune va reuşi noul Cod să creeze locuri de muncă este un mister cunoscut numai de premier. Liderul „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, vineri, că modificările la Codul Muncii sunt o nouă formă de sclavagism, pentru că patronul poate concedia colectiv oricând şi a doua zi să angajeze alte persoane.