Broșura "Unde-i lege, nu-i tocmeală" - Codul penal pe înțelesul copiilor poate fi descărcată de pe site-ul Poliției Române, www.politiaromana.ro. "Copiii trebuie să-și cunoască drepturile și obligațiile, pentru a dobândi o educație în spiritul unei societăți bazate atât pe respectarea normelor morale, cât și a celor legale. De asemenea, copiii trebuie să cunoască la ce riscuri se expun în cazul în care nu respectă legea sau ce trebuie să facă, în cazul în care le sunt încălcate drepturile. Copiii, părinții, educatorii trebuie să găsească în lege nu un lucru negativ, ci un instrument, un partener în atingerea scopului pe care îl au, acela de a înțelege rolul și necesitatea existenței unui sistem legislativ corect", precizează Inspectoratul General al Poliției Române într-un comunicat. Potrivit sursei citate, broșura îi ajută pe copii să nu greșească niciodată pe motiv că nu cunosc legea și să știe că, în cazul în care devin victime, pot avea încredere că instituțiile statului îi vor pedepsi pe cei vinovați.