Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, în sesiunea de vot final, 33 de acte normative şi a respins 125 de iniţiative legislative, între care cea privind combaterea pornografiei pe internet, cea privind condiţia fizică a poliţiştilor sau numirea managerilor în companiile de stat. Între proiectele respinse de ...
Senatorul Mircea Banias a făcut plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva magistraţilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Lucian Papici, procuror şef Secţie Combaterea Corupţiei şi procurorului Gheorghe Bocşan, pentru modul în care s-a desfăşurat ancheta ...
Un grup alcătuit din şapte judecători străini se află de patru zile la Constanţa pentru un schimb de experienţă cu magistraţii români, în cadrul unui program european la care Institutul Naţional al Magistraturii (INM) este partener. Din program fac parte Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Cehia, Spania ...
Romeo Marian Brânzei, de 22 ani, din satul constănţean Potârnichea, a fost arestat pentru cinci zile de magistraţii Curţii de Apel Constanţa în vederea extrădării lui în Bulgaria. Conform anchetatorilor bulgari, Brânzei a fost depistat pe 31 mai 2011 în vama Ruse-Giurgiu, având asupra sa 540 de baxuri de ...
Site-ul www.pesurse.ro anunţa vineri că mii de bibliorafturi de la Ministerul Comunicaţiilor, cu contracte şi mai multe proiecte guvernamentale au luat calea maşinilor de tocat hârtia, şi asta de când Victor Ponta a fost nominalizat pentru funcţia de premier. Ştirea a ajuns şi la urechile viitorului ...
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal referitor la confiscarea produselor, instrumentelor şi altor bunuri aflate în legătură cu criminalitatea. Camera Deputaţilor a adoptat, ca ...
Conducerea Casei Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) susţine că nu avut cunoştinţă de încheierea unor contracte de furnizare servicii cu casele judeţene de asigurări de sănătate, după ce Iacob Baciu, fost vicepreşedinte al Casei, a fost reclamat de ANI pentru conflict de interese. „În ...
Genică Boerică, cel care l-a denunţat la DNA pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul “mătuşa Tamara” - în care fostul demnitar a fost achitat de instanţa supremă, a fost condamnat, ieri, de către Tribunalul Bucureşti la 12 ani de detenţie într-un caz de spălare de bani. Tribunalul l-a ...
1819 - S-a născut poetul Alecu Russo (m. 5 feb 1859). 1883 - S-a născut, la Curtea de Argeş, scriitorul Urmuz (Demetru Demetrescu-Buzău) (m. 23 noiembrie 1923). În 1919 s-a născut Nat King Cole (Nathaniel Adams Coles), pianist, compozitor, interpret de jazz şi cântăreţ american (m. 15 feb 1965). 1936 - Au ...
Parlamentul chinez a adoptat, ieri, revizuirea controversată a Codului de procedură penală, în urma unei largi consultări în etapa preliminară, în vreme ce puterile poliţiei sunt enorme în anchetele judiciare în China. Potrivit proiectului de lege publicat săptămâna trecută, textul oficializează ...
“NIMICUL”, MOTIV DE CEARTĂ Aşa-zisa Mişcare Populară a pedeliştilor a reuşit să zgâlţâie echilibrul şi aşa fragil din coaliţia de guvernare. Nimeni nu ştie cum ar trebui să arate, dar merită un premiu pentru “nimicul inexistent” care reuşeşte să facă partidele din coaliţia ...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, l-a acţionat în judecată pe Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), dar şi cotidianul Evenimentul Zilei. Ponta spune că a depus \"acţiuni juridice împotriva autorilor - la Parchetul General pentru Blejnar (deoarece acesta ocupa o ...
Judecătoria Mangalia i-a condamnat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe Valentin Harabagiu, Dumitru Gradea şi Vasile Costea, toţi din General Scărişoreanu, la pedepse cu executare pentru tâlhărie. Harabagiu a primit trei ani de detenţie, iar Gradea şi Costea câte doi ani de stat după gratii. Cei trei ...
ACUZE Cu toate că s-au susţinut reciproc în toate matrapazlâcurile făcute de actuala Coaliţie de guvernare, PDL şi UDMR încep să-şi dea la „gioale”. În acest sens, europarlamentarul PDL Monica Macovei critică unele modificări ale parlamentarilor UDMR prin care încearcă să creeze un statut ...
Preşedintele Traian Băsescu a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, să acorde o atenţie deosebită supunerii spre adoptare cât mai rapid a propunerii legislative pentru modificarea Codului penal şi a Legii 286/2009 privind Codul Penal. Şeful statului a arătat că această propunere a ...
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte să rămână în domeniul juridic după ce îi va expira actualul mandat, la începutul lunii octombrie 2012. „Încă n-am luat o decizie cu privire la ce voi face după data de 2 ...