Codul portocaliu de inundații rămâne valabil pe râul Jiu și pe râuri din mai multe județe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Codul portocaliu de inundații rămâne valabil pe râul Jiu și pe râuri din mai multe județe

Eveniment 11 Decembrie 2014 / 17:11 208 accesări

Codul portocaliu de inundații rămâne în vigoare pe râul Jiu în sectorul Răcari-Podari, județul Dolj, până la ora 18:00, precum și pe mai multe râuri din județele Olt, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu și Ilfov până vineri la ora 18:00. "Din punct de vedere hidrologic, atenționările de tip cod roșu de inundații au fost ridicate în cursul zilei de ieri, la acest moment fiind în vigoare numai atenționări de cod galben și portocaliu", a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog. Ea a arătat că în zonele afectate de inundații au intervenit aproximativ 2.000 de pompieri, polițiști și jandarmi. "În cursul zilei de astăzi, pompierii mobilizați din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Argeș, Olt și Vâlcea au ajuns în județul Teleorman, acționând deja pentru ajutorarea populației. Alte detașamente de pompieri din județele Călărași, Dâmbovița și Prahova sunt în deplasare, urmând să ajungă în cel mai scurt timp în mai multe localități din județul Teleorman", a spus Monica Dajbog. De asemenea, grupele de pompieri din București au ajuns de miercuri în zona localităților inundate din Teleorman și acționează în prezent în localitățile Plosca și Dobrotești cu motopompe și mijloace tehnice necesare pentru aceste situații de urgență. "Efecte ale inundațiilor se manifestă la acest moment în 150 de localități din 18 județe, tendința fiind în scădere față de situația din această dimineață. 168 de locuințe au fost inundate, cele mai multe, adică 105, în județul Teleorman — în localitățile Beuca, Orbeasca, Peretu și Plosca. În toate cele 18 județe au fost inundate 1.966 de anexe gospodărești și 77 de beciuri și subsoluri", a precizat purtătorul de cuvânt al MAI. Dajbog a declarat că circulația se desfășoară normal pe toate drumurile naționale și pe autostrăzi, însă cinci drumuri județene sunt inundate iar pe alte 15 drumuri județene circulația este restricționată. "Pentru înlăturarea efectelor inundațiilor, la ora la care vorbim se intervine cu 300 de mijloace tehnice, reprezentând autocamioane, buldozere și motopompe. Peste 1.000 de pompieri, polițiști și jandarmi se află acum în localitățile inundate, acționând în special pentru înlăturarea apei din gospodăriile oamenilor", a mai spus ea.

Taguri articol


12