Codul roşu a închis toate drumurile din judeţ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Măsuri extreme fără precedent la Constanţa

Codul roşu a închis toate drumurile din judeţ

Eveniment 30 Ianuarie 2014 / 00:00 3157 accesări

Viscolul din urmă cu două zile a fost doar un preambul pentru urgia care avea să se abată ieri asupra judeţului Constanţa. Pentru prima dată în istoria recentă a ţinutului dintre Dunăre şi Mare, autorităţile statului au impus stare de alertă pe fondul instituirii unui cod roşu de viscol şi ninsoare, o altă premieră pentru Constanţa. Ziua de ieri a început la Constanţa cu o ploaie (urmare a ciclonului mediteranean) ce s-a transformat, treptat, în lapoviţă şi imediat în ninsoare. Şi a nins cu atâta putere încât, după ce au început să se formeze troienele, prefectul Constanţei, Eugen Bola, a luat hotărârea, după o consultare prealabilă cu vicepremierul Liviu Dragnea, să interzică circulaţia autovehiculelor pe drumurile naţionale, judeţene şi comunale din judeţ. Cu alte cuvinte, nimeni nu a mai avut voie să se aventureze pe drumurile publice. Decizia este fără precedent, dar, au spus autorităţile, aceasta a fost luată pentru a nu pune în pericol viaţa cuiva. Şi, totuşi, pentru mulţi cetăţeni care îşi au serviciul în Constanţa, dar care domiciliază în localităţile învecinate - Eforie Nord, Valu lui Traian, Murfatlar şi Ovidiu -, autorităţile au făcut o excepţie de la regulă, în sensul că au permis circulaţia unor coloane de autovehicule, însă doar însoţite de maşini de poliţie şi de utilaje de deszăpezire. „Nimeni nu a plecat de capul lui”, a spus Bola.

În oraş s-a acţionat cu 122 de utilaje, poziţionate în toate intersecţiile importante, mai ales în zonele în care, de obicei, vântul bate cu putere şi viscoleşte zăpada, blocând astfel traficul. În total, 240 de oameni au participat la Comandamentul de iarnă. Ei au folosit 1.800 tone de material antiderapant. Mai mulţi bolnavi şi gravide au fost preluaţi de şenilatele RAJDP şi CJC şi predaţi ambulanţelor. Ca de obicei, multe persoane au ignorat avertismentele autorităţilor şi codul roşu şi au rămas blocate în nămeţi, necesitând intervenţia utilajelor specializate. În lupta cu viscolul şi ninsoarea s-au aruncat şi membrii clubului Off-Road din Dobrogea, care au pus la dispoziţia autorităţilor judeţene patru autovehicule 4x4.

Amănunte în pagina „Social“

Taguri articol


12