Codul Rutier, adoptat mâine de Guvern?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Codul Rutier, adoptat mâine de Guvern?

Eveniment 01 Octombrie 2013 / 00:00 395 accesări

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că, dacă ministrul de Interne, Radu Stroe, va avea până mâine „o formă agreată“ a Codului Rutier, atunci acesta va fi adoptat în şedinţa de Guvern, arătând că liberalul are mai multe întâlniri cu grupurile parlamentare pe această temă. Ponta a spus că Stroe a fost la grupurile parlamentare de la putere şi se întâlneşte, astăzi, cu cele din opoziţie, pentru a prezenta propunerile la Codul Rutier. „Dacă, în urma acestor consultări finale, până mâine (n.r. - astăzi) rezultă o formă agreată în care ceea ce era de îndreptat s-a îndreptat, ce e de păstrat se păstrează, da, atunci o adoptăm miercuri, ca şi proiectul de lege al insolvenţei, pe care ministrul Cazanciuc l-a discutat şi îl discută cu reprezentanţii oamenilor de afaceri“, a spus Ponta. El a adăugat că, în şedinţa de mâine, Guvernul va adopta şi Codul Silvic.

Taguri articol


12