Codul Silvic, dezbătut în regim de urgenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Primii paşi spre normalitate?

Codul Silvic, dezbătut în regim de urgenţă

Social 04 Octombrie 2013 / 00:00 325 accesări

Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Varga, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă privind noul Cod Silvic, aprobat miercuri de Guvern, că actul normativ va fi dezbătut în regim de urgenţă în Parlament, precizând că speră să fie adoptat în forma propusă. Lucia Varga a subliniat că „prioritatea zero" a mandatului său a fost să facă „ordine în păduri" şi a prezentat cele mai importante modificări aduse actualului Cod Silvic, prin proiectul aprobat miercuri în Guvern. Astfel, o serie de modificări se referă la schimbarea modului de valorificare a lemnului: trecerea de la vânzarea lemnului estimat, din pădure, la vânzarea lemnului măsurat, din rampe şi depozite, prin care se vor realiza „o valorificare economică net superioară", precum şi un control mai riguros pentru introducerea lemnului pe piaţă, comerciantul nemaiavând acces în pădure, a spus ministrul. Varga a precizat că, în majoritatea statelor europene, lemnul se valorifică în acest fel. Potrivit proiectului, exploatarea masei lemnoase se face după obţinerea autorizaţiei de exploatare, eliberată de ocolul silvic, de către persoane juridice atestate de o comisie. Proprietarii pădurilor persoane fizice pot exploata din proprietate un volum de până la 20 de metri cubi pe an, cu respectarea prevederilor amenajamentului silvic. Această măsură va intra în vigoare progresiv, pentru jumătate din masa lemnoasă - de la 1 ianuarie 2014 şi pentru cealaltă jumătate - de la 1 ianuarie 2015, pentru a se asigura timpul necesar realizării rampelor şi depozitelor. În acest moment, în România, 30 la sută din masa lemnoasă se vinde în rampe şi depozite, a precizat Varga. Un alt set de măsuri vizează acordarea de sprijin micilor proprietari, în număr de 800.000 şi care au în total un milion de hectare de pădure. Astfel, se va asigura gratuit paza micilor proprietăţi de până la 30 de hectare, de către Romsilva. De asemenea, pentru ca aceşti proprietari să-şi poată valorifica pădurile, în condiţiile în care acest lucru nu se poate face decât dacă au amenajament silvic, care se realizează numai pentru minimum 100 de hectare, se va plăti întocmirea amenajamentelor silvice de către stat, mai prevede actul normativ.

PROPRIETARII DE PĂDURI VÂND CERTIFICATELE DE EMISII DE DIOXID DE CARBON Proprietarii de păduri sunt de asemenea stimulaţi să le păstreze prin acordarea de bonificaţii, sub formă de rentă anuală, cu banii obţinuţi din vânzarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon, a mai spus Varga. Proiectul noului Cod Silvic include şi măsuri pentru sprijinirea agenţilor economici, printre care acordarea dreptului de preemţiune la cumpărarea masei lemnoase a celor din industria mobilei.

„OPRIREA JAFULUI DIN PĂDURI" O serie de modificări vizează şi „oprirea jafului din păduri", de la aplicarea Codului Penal pentru furtul de lemn ca pentru alt furt, indiferent de cantitate, şi interzicerea transportului de material lemnos noaptea pe drumurile forestiere, la introducerea autorizaţiilor de practică pentru personalul silvic, ce pot fi retrase la constatarea unor nereguli.

Proiectul conţine şi măsuri pentru păstrarea şi extinderea patrimoniului forestier. Astfel, Romsilva este obligată să achiziţioneze şi să împădurească terenuri, astfel încât suprafaţa fondului forestier proprietate publică a statului să nu scadă sub trei milioane de hectare. În plus, se urmăreşte împădurirea unor terenuri cu altă destinaţie decât cea silvică, în suprafaţă de un milion de hectare, până în anul 2030, activitate ce ar putea să fie finanţată tot din vânzarea certificatelor de emisii, a mai spus ministrul Lucia Varga. Noul Cod Silvic trebuie completat de alte acte normative, dintre care au fost deja iniţiate şi se află în circuitul de avizare Legea privind contravenţiile silvice şi o Hotărâre de Guvern privind circulaţia masei lemnoase. „Sperăm ca săptămâna viitoare să le introducem în Guvern", a precizat Lucia Varga.



12