„Codul Zambaccian 3: Toate pânzele jos”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Năstase

„Codul Zambaccian 3: Toate pânzele jos”

Politică 19 Martie 2011 / 00:00 635 accesări

Fostul premier Adrian Năstase a solicitat preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) aprobarea pentru a-şi lansa cartea „Codul Zambaccian 3: Toate pânzele jos”, în sediul instanţei supreme, având în vedere timpul petrecut la ÎCCJ, unde este judecat în trei procese. Prezent la instanţa supremă, pentru procesul „Trofeul Calităţii”, deputatul PSD Adrian Năstase a declarat, vineri, că şi-ar dori foarte mult ca lansarea să se facă în sediul instanţei supreme, după ce a observat că în incinta instituţiei există chiar şi un punct de vânzare de carte, în special manuscrise cu caracter juridic. Adrian Năstase a mai spus că, „cel mai probabil, concluziile acestui proces vor fi acelea că ar trebui reluat acest concurs Trofeul Calităţii”. Fostul premier a precizat că primii aprox. 30 de martori care au dat declaraţie în dosar până la acest moment, toţi directorii, directori adjuncţi sau inspectori şefi ai Inspectoratelor Judeţene în Construcţii au arătat acelaşi lucru, respectiv că acel concurs din 2004 a fost plănuit încă din anul 2003 de către unitatea centrală coordonatoare, Inspectoratul de Stat în Construcţii, că acea competiţie a fost una benefică şi că „cel mai important, trebuia continuată tradiţia acestui concurs”.

Taguri articol


12