Codurile juridice vor fi promulgate pînă la jumătatea lunii mai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Codurile juridice vor fi promulgate pînă la jumătatea lunii mai

Politică 23 Februarie 2009 / 00:00 472 accesări

Şeful Cancelariei primului ministru, Cătălin Baba, a declarat, ieri, că pînă la jumătatea lunii mai, vor fi adoptate noile coduri juridice: “Acestea sînt elemente extrem de importante în descentralizare, pe de-o parte, şi în eficientizarea administrării statului, pe de altă parte. Va fi pentru prima oară în România în care aceste coduri vor fi date într-un mod în care să reprezinte o descentralizare reală”. Referitor la descentralizare, Baba a spus că prefecţii vor avea de lucru inclusiv cu şcolile şi cu spitalele: “Sînt alte două segmente foarte importante, educaţia şi sănătatea, care vor trece în şi mai mare măsură la nivelul autorităţilor locale, iar prefecţii, ca reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu, vor trebui să găsească modalităţi de dialog şi consens pentru a pune în aplicare toate acestea”. El a adăugat că s-a discutat foarte mult despre descentralizare în România după 1989, dar acel gen de descentralizare prin care autorităţilor locale să li se dea şi bani, fiindcă li s-au dat obligaţii, fără a li se pune la dispoziţie şi fonduri. Potrivit lui Baba, “Guvernul vrea la ora actuală o descentralizare reală, care să dea obligaţii, dar şi resurse”. El a subliniat şi faptul că “20% din bugetul României, adică peste 10 miliarde de euro, va merge pentru investiţii în infrastructură. Lucrul central al programului de guvernare este ceea ce încearcă şi guvernul american şi ceea ce se întîmplă în Franţa, Germania şi restul ţărilor europene. Este cea mai mare sumă pe care un guvern o alocă pentru investiţiile în infrastructură din 1990 încoace. E un efort, dar e o modalitate prin care se poate relansa producţia economică în ţara noastră”. Baba a menţionat că un alt lucru important este reducerea taxei pentru profitul reinvestit, explicînd că “este o modalitate prin care Guvernul şi Ministerul de Finanţe s-au gîndit că se poate relansa motorul economic. Nici componenta socială nu este uitată. Pensia minimă va creşte, de la 1 aprilie, la 300 de lei, iar de la 1 octombrie la 350 de lei, este un punct important. Mai mult de un milion de oameni în România au pensii sub acest prag. Este un ajutor important pentru a trece o perioadă de criză”.

Taguri articol


12