Consumul zilnic a trei ceşti de cafea sau a şase ceşti de ceai îmbunătăţeşte capacitatea de memorare a femeilor în vîrstă, dar nu are niciun efect asupra memoriei bărbaţilor, potrivit unui studiu realizat în Franţa.
Studiul realizat de cercetătorii de la Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetări Medicale (INSERM) din Franţa în colaborare cu specialiştii de la Universitatea din Lisabona a avut în vedere examinarea relaţiei dintre consumul de cofeină şi performanţele intelectuale cognitive (memorie, limbaj, logică etc.). La studiu au participat 4.197 de femei şi 2.820 de bărbaţi, cu vîrste de peste 65 de ani. Cercetătorii au creat un model statistic pornind de la datele primite pe parcursul a patru ani de la participanţii la studiu. Modelul matematic, care a luat în calcul factorii care ar putea influenţa performanţele cognitive, precum vîrsta, educaţia, tensiunea arterială, bolile cardiovasculare, depresia, dizabilităţile fizice şi psihice, a scos la iveală faptul că efectele protectoare ale cofeinei îşi fac simţită prezenţa doar la femei.
Cercetătorii au indicat că urmează să cerceteze motivul pentru care cofeina are efect protector doar în cazul femeilor: “Este posibil ca bărbaţii şi femeile să metabolizeze în mod diferit cofeina sau să fie vorba de o interacţiune hormonală”, se indică în studiu. Trebuie să se elucideze mecanismul biologic înainte de a se stabili utilitatea unei terapii cu cofeină. Potrivit aceleiaşi lucrări, cofeina nu provoacă apariţia maladiei Alzheimer. Cercetătorii, care vor continua studiul încă doi ani, spun că este posibil ca această substanţă să joace un rol în evoluţia maladiei şi nu în apariţia ei.