Colțul Troll-ului - An Tan Te, amendează-te!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colțul Troll-ului - An Tan Te, amendează-te!

Eveniment 30 Aprilie 2015 / 00:00 349 accesări

Știți imaginile acelea clasice de la Discovery, cu savana lovită de secetă, când 100 de pești se înghesuie într-o baltă încă neevaporată, iar un băștinaș, cot la cot cu o leoaică, îi prinde frumos cu mâna și-i bagă în sac? Ei bine, cam așa o să fie în weekend-ul de 1 Mai pe litoral. Doar că hotelierii, patronii de restaurante, cluburi și cafenele și comercianții vor fi peștii, mlaștina capitalistă România va fi balta, iar inspectorii de la Antifraudă, OPC și DSV vor fi prădătorii. Vă dați seama că și legat la ochi și beat rangă te lovești de ceva evaziune și șaorma expirată. Oamenii vor avea treabă ușoară spre foarte ușoară. Bine, măcar am scăpat (pentru moment) de tămbălăul cu bacșișul, însă vai de cei care nu dau bonuri fiscale! La final, să spunem că, cel mai probabil, inspectorii vor decide pe cine amendează după metoda (răs)testată de generații întregi, respectiv „An Tan Te“, așa că ar fi bine să fiți pregătiți. Nu uitați, la prima abatere scăpați cu amendă și avertisment; la a doua - suspendare 30 de zile, adică până la 1 iunie, deci nu veți rata startul sezonului estival. Oricum, la ce prețuri sunt, o masă de patru persoane va genera un bon irezistibil pentru amatorii Loteriei Fiscale... din păcate pentru voi, nu-i așa?

Taguri articol


12