Fluxul mediatic de după nenorocirea cu avionul doborât în Ucraina pare că vine din beciurile orwellianului Minister al Adevărului. La nici două ore de la apariția știrii, Hillary Clinton este în studioul unui binecunoscut „talking head“ al Casei Albe și spune, fără echivoc, că vinovați sunt separatiștii pro-ruși, finanțați și echipați de omul „neimplicat“ Vladimir Putin. Nu durează mult și Guvernul de la Kiev, condus, se zice, de marioneta-miliardar „made in USA“ Petro Poroșenko, publică o așa-zisă interceptare a unei convorbiri între liderul separatiștilor pro-ruși (sau, mai bine zis, separa-turiștii ruși?) și cineva de la Moscova. Clipul apare pe YouTube și devine mai viral decât „Gangnam Style“, dar pare cusut cu o linie de cod extrem de albă, întrucât cele două părți se incriminează reciproc cu fiecare silabă, virgulă și interjecție. Noi, separatiștii, am tras cu racheta în avionul MH17. Da, iar noi, prietenii voștri sus-puși de la Moscova, vrem cutiile negre, care, de fapt și de drept, sunt portocalii, pentru ca planul nostru diabolic să nu fie aflat de câinii ăia americani. Chiar credeți că-s atât de proști separatiștii? Să vorbească necodat, pe cine știe ce linie telefonică publică? Surpriza vine imediat, când lumea descoperă că videoclipul în cauză fusese uploadat pe YouTube cu o zi înainte ca avionul să fie doborât!!! No comment. O parte din opoziția politică americană iese la atac și acuză corporațiile care au finanțat revolta de pe Euromaidan că vor să bage SUA într-un alt conflict armat, doar pentru a suge în voie miliardele de dolari alocate industriei militare. Contraargumentul vine la fel de rapid și seamănă izbitor cu ștergerea din istorie a „nepersoanelor“ din același roman orwellian, „1984“ - „Domnul X este un trădător și s-a dat de partea lui Putin“. Vă mai amintiți celebra declarație din 2003 a lui Bush, care, după ce a ordonat atacul asupra Irakului (celebrele arme de distrugere în masă pe care nu le-a găsit nimeni până acum), le-a spus „haterilor“ că „fie sunteți cu noi, fie sunteți cu teroriștii“. A urmat episodul Siria, cu civili omorâți cu arme biologice, și a fost cât pe ce ca Obama să pornească un nou război. A fost oprit doar de presiunea publică uriașă. Revenind în Ucraina 2014, pe Twitter apare o poză cu un lansator de rachete, din care lipsește un obuz. Al cui e? Al separatiștilor, via Moscova? De fapt, și ucrainenii au vreo șase echipamente militare identice, dar nu recunosc și nici nu vor să publice discuțiile între controlorii de trafic și piloții avionului. Până la urmă, zborurile comerciale fuseseră deviate de vreo lună; cum de a ajuns MH17 peste zona de conflict? Între timp, informațiile care vin din zonă se bat cap în cap. Sunt 230 de cadavre, 240, 259, 265 și jumătate, dă cu virgulă, nu alta. Inspectorii OSCE sunt la fața locului și caută vagoanele frigorifice. Ba sunt 3, ba sunt 5, ba nici nu există trenul. Sunt păziți de separa-turiști, care se plâng că tancurile ucrainene au intrat în zonă şi trag în ei, riscând să-i omoare și pe inspectorii olandezi, australieni și malaezieni de la OSCE. Ucrainenii se jură că sunt la 40 km distanță, dar de fapt recunosc că sunt la 30... din greșeală. Încheiem cu un pasaj din același roman îngrijorător de actual, „1984“ - „Principalul scop al războiului modern este acela de a consuma produsul mașinăriei de stat, fără a ridica nivelul de trai. O societate ierarhizată nu este posibilă decât bazată pe sărăcie și ignoranță. Războiul este pace“.