Colțul Troll-ului - „SRI-stul Coldea, un neo-nazist rasist-horthyst!!!“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colțul Troll-ului - „SRI-stul Coldea, un neo-nazist rasist-horthyst!!!“

Eveniment 04 Martie 2015 / 00:00 823 accesări

Nu poți să nu citești un e-mail al cărui subiect este „Rugăminte extremă extrremă urgentă“. Semnatarii blocului de text ce urmează (23.000 de semne, fără spații între cuvinte) sunt Luminăția Noastră Domnul Nostru Cel Ceresc și Sfințit și doamna Inginer Emerit Donciu Maria, care este și Mesager cu M Mare al Tatălui Ceresc și Susținător cu S Mare al Ultimei Creații care a mai rămas, respectiv Pământul, Soarele și Luna. Vești proaste pentru NASA deci, care a pierdut roverul simpatic de pe Marte. Doamna Donciu pare să fie rudă cu celebrul Luptător Ezoteric de rang prea bun, prea de la țară, Lorin Fortuna, care se lupta, în personalul Bârlad - Deva, cu reptilienii, șerpilienii și peștilienii din mintea sa, după care ieșea la o pauză de țigară. Revenind, mesajul transmis de Donciu Maria a ajuns, pare-se, și la președintele Iohannis, căci e vorba de... siguranța națională. Oi ce suntem, cu vieți robotizate, habar n-avem că riscăm să fim exterminați cât de curând prin „patru arme și opt dispozitive de distrugere în masă de tip Calculator, prevăzute cu monitor cu lumină roșie, interzise încă din 5 iunie 1948 de către Consiliul de Securitate al ONU“. Atenție - Inginerul Emerit Donciu avertizează că un astfel de dispozitiv se poate găsi chiar acum în sediul SRI! Ha! Așa se explică de ce al nostru serviciu de informații are un personal mai numeros decât instituția similară a Germaniei! Nu pentru poliție politică, ci pentru operarea mașinăriei diabolice în cauză! Maria cea cu vino-ncoa' dă și o adresă (strada Libertății nr. 14D din Sectorul 5, București; pe bune, sediul SRI e pe strada Libertății?!? Ha, ha!) și cere o intervență forțată în regim de maximă și extremă urgență, pentru scoaterea din priză a mașinăriei. Se poate rezolva și cu o mică șpagă la Enel, doamnă. Fără să o mai lungim, ea îl acuză pe SRI-stul Florian Coldea că ar face parte dintr-o rețea ilegală neo-nazistă rasist-horthystă; nici Maior nu este uitat, și el fiind membru al găștii vesele, potrivit Inginerului Emerit. Poate d-aia să fi fost dat afară, nu-i așa? Cazul Udrea, praf în ochi! Concluzie... greu de găsit una. Cea mai bună idee care-mi vine este asta - pentru puțină culoare în viață, trimiteți o scrisoare la următoarea adresă: str. Ep. Melchisedec Ștefănescu nr.13B, bl. A1, apt. 8, Galați; merge și un mail la mdonco9@yahoo.fr!

Taguri articol


12