De câteva zile încoace, mă simt ca-n New York. La orice oră din zi și din noapte sună sirenele, gonesc ambulanțele și mi se cocoață pompierii utilitari pe bloc. După eșecul total de la începutul săptămânii trecute, când elicopterul SMURD s-a prăbușit în Siutghiol, și după demisiile previzibile, oamenii fac acum un exces de zel de-a dreptul absurd. „Alo, 112, mi-am prins unghia la ușă!“. Două autospeciale vin cât ai zice „Au, mă doare!“. „Alo, 112, motanul Tomiță mi-a rupt șosetele!“. Nicio problemă, venim cu elicopterul. Accident ușor, două ambulanțe. Băbuță căzută pe trotuar - portavionul ISU sare din Marea Neagră și ară tot asfaltul de pe bulevard ca să ajungă la locul faptei. E ceva atât de românesc în treaba asta încât simți pe gât un gust de mici. Și asta pentru că în structurile astea lucrează „profesioniști“ de mijloc, oameni care freacă menta și-și cântă în gând refrenul „Leafa merge“. Parcă și aud discuțiile - „Băieți, ați făcut verificarea săptămânală a bărcii cu motor?“. Da, șefu'! În vară am mers cu ea la pește și mergea „per-fec-t“! Ce s-a întâmplat știm cu toții. S-a dat la rame. Acum, dacă se murdărește sfoara care ține barca legată de peridoc sar șase „profesioniști“ să o spele. Dar cât să țină asta? Până de Crăciun, probabil. La următorul caz grav vor urma noi demisii, nu-i așa?