Mai fac unii și alții mișto de planctonul electoral românesc, de cum se înghesuie la tigăi și promoții la ulei. Ce să mai vorbim de moaște, unde oamenii își rup capetele și se înjură de toți sfinții. Da’ măcar ei sunt săraci, din varii motive. Fie IQ-ul subunitar nu le-a permis să se angajeze la Goldman Sachs, fie n-au avut flerul pentru business (și/sau ciordeală) al „regilor asfaltului“, fie au terminat copiii școala și au rămas fără alocație, fie au simțit criza în plex și au „beneficiat“ de austeritatea lui Boc. Dar ce ziceți de zombalăii care au stat două luni cu cortul în fața sediului Apple din California, doar pentru fi printre primii posesori ai unui iPhone 6? Ei de ce sunt mai presus de-ai noștri? Pentru că trăiesc în țări în care ajutorul social este de trei ori mai mare decât salariul minim pe economie din România? Pentru că poartă haine de firmă, deși s-au despărțit de săpun în timpul așteptării smartphone-ului în cauză? Pentru că ei (sau părinții) plătesc taxele la timp, întrucât nu-și fac probleme că ar rămâne fără bani de mâncare? Pentru ei, Apple a pregătit un covor roșu. Pentru ai noștri, supermarketurile acoperă podeaua cu linoleum de unică folosință, ca să poată să îi dea foc mai apoi, după ce se consumă violul decenței și se epuizează toasterele. Dacă aș fi companie de advertising, aș vâna momentele astea și, ca în afară, i-aș îmbrăca pe cei care se înghesuie la moaște/promoții cu tricouri brănduite. Realizez acum că Elenei Udrea i se va părea foarte interesantă ideea, așa că scuze în avans dacă la următoarea lichidare de stocuri veți sta lângă oameni pe ale căror tricouri apar mesajul „România frumoasă - Udrea președinte“ și imaginea supra-photoshopată a pemepistei.