Cei mai de succes constănțeni din muzica românească modernă și-au unit forțele. Inna a lansat împreună cu băieții de la 3 Sud Est o piesă nou-nouță, intitulată „Mai stai”. Piesa este una destul de duioasă, cu o nouă Inna, una cu o voce foarte caldă. „Cât de tare! Eu și 3 Sud Est”, a scris Inna pe Facebook, miercuri seară, când a făcut publică piesa pe contul ei de Facebook. „E o colaborare inedită și o piesă care sperăm să vă atingă inimile, alături de constănțeanca noastră Inna, pe care o admirăm pentru faptul că muzica ei și numele României au fost auzite în toată lumea”, a declarat Laurențiu Duță de la 3 Sud Est. „Este un vis împlinit! Sunt cu atât mai încântată cu cât ei, ca și mine, vin de la malul mării. Ne-am unit forțele și a ieșit „Mai stai”, o piesă sinceră și dragă mie”, a spus Inna.
Nu toți fanii s-au bucurat însă de apariția noului single, spunând că acesta seamănă prea mult cu piesa „Un vis frumos” pe care 3 Sud Est a lansat-o în trecut cu Andreea Bălan.