Consiliul Local Medgidia s-a întrunit, luni seara, într-o şedinţă extraordinară care a avut pe ordinea de zi trei proiecte de hotărâre iniţiate de primarul Marian Iordache. Primul punct, privind ,,însuşirea şi aprobarea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Medgidia”, a fost respins, iar la cel de-al doilea, privind aprobarea repartizării unor unităţi locative situate în blocuri construite din fonduri ANL, s-a votat nominal, pentru fiecare persoană propusă pentru repartiţia locuinţei. După dezbateri, consilierii locali au admis repartizarea de unităţi locative doar pentru două dintre cele trei cereri de repartiţie pe care le propunea proiectul de hotărâre. Singurul proiect care a fost admis în totalitate face referire la aprobarea draftului de acord-cadru de finanţare care urmează a se încheia între Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), în calitate de finanţator, şi Consiliul Local Medgidia, în calitate de beneficiar, în vederea susţinerii proiectelor cu finanţare nerambursabilă. Marian Iordache a spus că propunerea are în vedere lipsa disponibilităţilor băneşti de la bugetul Medgidiei, care îngreunează susţinerea şi derularea programelor cu finanţare europeană. „Finanţările nerambursabile sunt o sursă importantă pentru sprijinirea dezvoltării de ansamblu a organismului economic şi social din domenii pentru care, din cauza situaţiei conjuncturale, nu există resurse financiare suficiente accesibile în mod curent sau din domenii în care există în mod tradiţional o nevoie de resurse financiare mai mare decât disponibilităţile. De aceea, ajutorul CJC pentru proiectele europene este binevenit”, a adeclarat Marian Iordache.