Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, va semna astăzi, la Sofia, Memorandumul de Înţelegere privind implementarea „Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013“, ce are un buget total de 262 milioane euro. Din delegaţia României, condusă de Emil Boc, va face parte şi ministrul Elena Udrea. Delegaţia se va întâlni cu oficiali bulgari conduşi de premierul Boiko Borisov. De asemenea, Udrea va vizita împreună cu celelalte oficialităţi şantierul podului Vidin - Calafat. Memorandumul de Înţelegere va fi semnat de miniştrii Dezvoltării din cele două ţări, Elena Udrea şi Rosen Plevneliev. Documentul stipulează instituţiile cu rol în gestionarea Programului, atribuţiile acestora, precum şi descrierea sistemului de control şi a circuitelor financiare. Domeniile de interes sunt: accesibilitate, mediu, dezvoltare economică şi socială, prin crearea de parteneriate durabile între actori de pe ambele laturi ale frontierei.