Colaborarea cu UNICEF continuă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colaborarea cu UNICEF continuă

Sănătate 15 Iulie 2011 / 00:00 411 accesări

Programele derulate până în prezent cu UNICEF au fost eficiente, astfel că această colaborare trebuie să continue şi în viitor, pentru că UNICEF, prin cei peste 20 de ani de activitate în România a demonstrat că este un partener serios în ceea ce priveşte colaborarea bilaterală, a declarat, ieri, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, la întâlnirea cu reprezentantul UNICEF pentru România, Edmond McLoughney. „Pentru UNICEF este prioritară orice activitate care vizează ajutorarea aşa numitelor grupuri vulnerabile. În această categorie intră problematica mamei şi copilului, unde consider că în România am înregistrat un succes prin programul Spitalul - Prieten al copilului. Momentan, 23 de maternităţi au aderat la această campanie la nivel naţional şi sperăm ca la sfârşitul anului un procent de 50% din copiii care se nasc în România să fie în maternităţi care vor face parte din acest program”, a spus Edmond McLoughney. La întâlnire s-a discutat şi despre problema tratamentului antiretroviral a persoanelor infestate cu HIV/SIDA sau problema imunizării copiilor din comunităţile rome.



12