Liderul UDMR, Marko Bela, le-a transmis, ieri, social-democraţilor, să-şi reconsidere punctul de vedere legat de colaborarea dintre cele două formaţiuni. El s-a declarat surprins de decizia PSD de a nu accepta o participare UDMR la guvernare, acuzîndu-l pe liderul social-democrat Mircea Geoană că, prin această decizie, “doreşte să-şi asume electoratul sau ideile exprimate de PRM”, uitînd că partidul condus de Corneliu Vadim Tudor nu a cîştigat nici măcar în judeţele din Transilvania. Liderul UDMR a susţinut că nu are intenţia de a declanşa o polemică sau un război politic cu cei din PSD, dar a lăsat să se înţeleagă că Uniunea îşi va negocia în continuare poziţia ca un egal al partenerilor cu care doreşte să stabilească o coaliţie de guvernare. Potrivit liderului Uniunii, instrumentul cel mai eficient în interesul „realizării dezideratelor” UDMR este guvernarea, în timp ce „opoziţia într-un astfel de moment şi o astfel de perioadă înseamnă mai puţine compromisuri, o situaţie mai confortabilă”. Marko a precizat că, spre deosebire de cei care concep intrarea într-o coaliţie guvernamentală ca o favoare, UDMR o abordează ca asumarea unei responsabilităţi în privinţa rezolvării problemelor legate de criza economică, dar şi a chestiunilor legate de relaţiile interetnice: „Nu e nicio problemă, UDMR poate să-şi reprezinte programul foarte consecvent şi în opoziţie. Noi nu vrem să fim cu orice preţ într-o coaliţie guvernamentală, dar am considerat că continuarea dialogului interetnic ar fi spre folosul întregii societăţi”.
Liderul PCM, Szasz Jeno, consideră că eventuala intrare în opoziţie a UDMR ar fi benefică pentru comunitatea maghiară. Jeno a apreciat, ieri, că poziţia adoptată de PSD, care a hotărît, luni seară, să înceapă negocierile cu PD-L în vederea formării unei majorităţi guvernamentale fără UDMR, este una corectă din punct de vedere politic. El a precizat că, dacă în ultimii doi ani UDMR nu ar fi acceptat să stea alături de PNL la guvernare, ar fi avut loc alegeri anticipate şi că situaţia ar fi fost alta pe scena politică din România, dar şi în interiorul comunităţii maghiare.