Medicina practicată în cel mai mare spital din judeţ – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa – cu multe specialităţi unice în Dobrogea, nu va mai fi criticată pentru mult timp, datorită proiectelor iniţiate de către conducerea unităţii spitaliceşti, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), instituţie care are în grijă, din punct de vedere administrativ, spitalul. În ciuda deficitului financiar, imediat ce CJC a preluat SCJU, au fost demarate o serie de proiecte, toate absolut necesare pentru creşterea calităţii actului medical, implicit pentru creşterea gradului de satisfacţie a pacientului, cel pentru care se fac depun toate eforturile. Reprezentanţii CJC a considerat ca şi priorităţi, încă de la bun început, creşterea calităţii condiţiilor de cazare, care în multe dintre secţii sunt mizerabile, dotarea secţiilor cu aparatură medicală modernă şi, nu în ultimul rând, perfecţionarea personalului medical. Câteva dintre clinicile unităţii sanitare sunt deja în şantier, lucrările de modernizare fiind derulate într-un ritm alert, tocmai pentru ca desfăşurarea actului medical să nu aibă prea mult de suferit. În paralel cu aceste proiecte, conducerea SCJU nu neglijează nici perfecţionarea cadrelor medicale. „Încercăm să demarăm o serie de proiecte de colaborare cu diferite unităţi sanitare cu renume din străinătate. De exemplu, am căzut de comun acord cu colegii dintr-un mare grup de spitale din Instanbul – Turcia. Au venit la noi, au văzut ce facem aici, şi ne-au propus la rândul lor o vizită în marile lor unităţi sanitare care sunt cunoscute în multe dintre ţările lumii”, a declarat managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână.
• SIMPOZION DE PREGĂTIRE • În perioada 18 – 22 aprilie 2011, la SCJU va fi organizat un simpozion la care va participa un profesor din Turcia, sectorul vizat pentru supraspecializare fiind cel de oncologie. „Ei lucrează de ceva timp cu o aparatură foarte performantă de care medicii de aici încă nu dispun. Este vorba despre un accelerator de particule cu care se intervine în unele tumori, aparat pe care, din păcate, deocamdată, nu-l vom putea achiziţiona”, a declarat managerul. Astfel, până atunci, personalul medical va putea să-i îndrume pe mulţi bolnavi în clinicile din străinătate. „Mulţi au posibilitate şi nu ştiu în ce parte să o apuce. Astfel îi vom putea ajuta, le spunem unde sunt spitalele de care au nevoie, iar de aici le vom trimite, unde preferă să meargă, iar prin sistemul de telemedicină, vom trimite medicilor de acolo toate informaţiile de care au nevoie despre pacienţii noştri”, a mai spus dr. Căpăţână.