Colecţia de piese şi obiecte personale pe care Constantin Brâncuşi le-a lăsat-o legatarilor săi, artiştii Nicoleta Dumitrescu şi Alexandru Istrati, estimată la o sumă între 1,5 şi 2 milioane de euro, va fi scoasă la licitaţie astăzi, la Paris, după cum informează casa Artcurial. Ansamblul cuprinde trei sculpturi, 20 de piese de mobilier şi obiecte lucrate sau transformate de Brâncuşi pentru uzul zilnic, dar şi obiecte personale ale sculptorului. Expoziţia cu cele 25 de loturi ce vor fi scoase la licitaţie va fi deschisă sâmbătă, la Hôtel Marcel Dassault din Paris.
Toate obiectele au fost lăsate soţilor Nicoleta Dumitrescu şi Alexandru Istrati, artişti foarte apropiaţi lui Brâncuşi. Théodor Nicol, nepotul şi moştenitorul acestora, a decis să vândă colecţia pe care sculptorul le-a lăsat-o celor doi artişti, numiţi legatarii săi universali.
Piesa de rezistenţă din colecţia „Natalia Dumitresco & Alexandre Istrati\" este sculptura din patru părţi „Sărutul (Coloană)\" din 1935, estimată între 800.000 şi 1.200.000 de euro. Aceasta prezintă principiile fundamentale ale operei lui Brâncuşi: gustul pentru primitiv, dăruirea pentru simbolism, căutarea simplităţii şi simetriei şi dragostea pentru materie şi verticalitate. Artistul le-a făcut-o cadou soţilor Istrati în 1950.
Colecţia, de o extraordinară diversitate, relevă şi un aspect mai puţin cunoscut al operei lui Brâncuşi. Întreaga sa viaţă, artistul a încercat să controleze complet mediul în care trăia, lucrându-şi singur obiectele de mobilier, dar şi alte obiecte de care avea nevoie, în paralel cu sculpturile. Această căutare a armoniei între opera sa şi mediul înconjurător a fost o parte integrantă din creaţia artistului, de unde rezultă importanţa obiectelor ce vor fi scoase la licitaţie.
În 1947, Brâncuşi i-a primit pe soţii Istrati în Impasse Ronsin unde locuia şi s-a purtat precum un tată cu copiii lui. I-a ajutat să se instaleze într-un atelier pe lângă al său şi le-a dăruit piese de mobilier şi obiecte de care aveau nevoie în viaţa de zi cu zi. Printre acestea se află două lămpi cu suporturi de piatră, realizate în jurul anului 1930, estimate la 120.000 - 180.000 de euro, o vază din ipsos, datată la circa 1940, estimată la 20.000 - 30.000 de euro, şi un pupitru pentru citit în pat, lucrat în 1954 şi estimat la 20.000 - 30.000 de euro.
Ansamblul mai are şi o dimensiune intimă, incluzând valiza - simbol al drumului pe care Brâncuşi l-a făcut la Paris - pipa fumătorului înveterat şi flautul melomanului, care era artistul.
Pe de altă parte, Théodor Nicol va face o donaţie Muzeului Naţional de Artă Modernă Centre Pompidou din Paris, constând în 10 piese care să fie conservate în Atelierul Brâncuşi, replica atelierului artistului în momentul morţii sale, realizată în 1977, în faţa muzeului.