Peste 10.000 de angajaţi ai Serviciilor de Ambulanţă din ţară intră în grevă de luni, 31 mai, pe o perioadă nedeterminată, însă fără a afecta activitatea medicală de urgenţă. “Biroul Executiv al Federaţiei Naţionale Sindicale “Ambulanţa” a hotărât ca, începând cu 31 mai 2010 ...
Colegiul Medicilor din România (CMR) a demarat acţiunea de anulare în contencios administrativ a ordinelor comune ale Ministerului Sănătăţii (MS) şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin care se aprobă noile norme privind aplicarea Contractului Cadru pe 2010. CMR a înaintat pe 10 mai celor ...
În ultimii patru ani au plecat din ţară aprox. 4.500 - 5.000 de medici, a anunţat preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae. Mai mult, el susţine că situaţia este mult mai gravă anul acesta, întrucât au pătruns marile firme de recrutare a forţei de muncă ...
La forumul Asociaţiilor de Pacienţi desfăşurat la Bucureşti, pacienţii şi reprezentanţii lor au tras un semnal de alarmă asupra faptului că problemele din sectorul sanitar sunt tot mai mari şi că din această cauză viaţa multor bolnavi este scurtată. Potrivit declaraţiilor preşedintelui Asociaţiei ...
Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR) este de părere că lefurile angajaţilor din Sănătate nu vor putea fi reduse cu 25%. “Această măsură nu poate fi aplicată în sistemul sanitar românesc, în contextul în care la noi există un deficit mare de personal”, a declarat preşedintele ...
Din nou, Colegiul Medicilor din România (CMR) trage un semnal de alarmă referitor la numărul mare de cadre medicale care părăsesc ţara pentru a munci în străinătate, acolo unde munca este răsplătită pe măsură, dar şi unde sunt apreciaţi. În prezent există 4.700 de cereri de plecare în străinătate ...
Universitatea “Marmara” din Istanbul, Universitatea „Ovidius” Constanţa, Colegiul Medicilor din România, Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră, Asociaţia Română de Sănătate Publică Orodentară, Colegiul Medicilor Dentişti din judeţul Constanţa, Camera de Comerţ, Industrie ...
Sistemul farmaceutic se află în dificultate din cauza lipsei fondurilor, 1.500 de farmacii fiind în insolvenţă şi alte 400 în faliment, iar multe spitale din ţară au dificultăţi financiare, susţin reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor din România (CFR) şi ai Colegiului Medicilor din România (CMR) ...
Cei care se fac vinovaţi de decesul tinerei Sadula Rabia-Hulia, de 15 ani, încep să se aleagă cu sancţiuni. În urma analizei cazului pacientei, în Consiliul Medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, întrunit de urgenţă pe 6 mai 2010, au fost trasate o serie de concluzii ...
Foarte îndrăgit pentru muzica sa, care însufleţeşte petrecerile românilor, Mihai Mărgineanu a concertat, recent, la malul mării. Prezenţa cântăreţului la Constanţa, pe scena unui cunoscut club local, a fost întâmpinată cu o adevărată explozie de urale şi aplauze din partea numerosului public. Foarte ...
Colegiul Medicilor din România (CMR) şi Coaliţia Organizaţiilor Bolnavilor Cronici din România (COPAC) au sesizat Avocatul Poporului cu privire la aspecte care vizează neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă care modifică modul de acordare a concediilor medicale, informează reprezentanţii Colegiului ...
Diabetul zaharat la copii începe să constituie o problemă, având în vedere că numărul micilor pacienţi depistaţi cu această boală creşte de la an la an. În România, din totalul de aprox. 600.000 de bolnavi cu diabet, 2.500 sunt copii. La Constanţa, singurul medic care are specializare în diabetul la ...
În nici două luni, la Constanţa, poliţiştii sunt nevoiţi să cerceteze un alt medic acuzat de ucidere din culpă, dr. Hany Riad. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dr. Florian Stoian, a declarat că, din fişa medicală a pacientei, (Sadula Rabia, de 15 ani - ...
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, vrea ca spitalele să renunţe la clauza de 1% din cadrul contractului de management al unităţilor sanitare, care prevede că managerul trebuie să ţină sub control infecţiile nosocomiale (sub 1%). Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Vasile ...
Asociaţia Prader Willi România (APWR) a iniţiat un proiect în cadrul căruia va fi realizată o Universitate Virtuală pentru bolile rare, proiect finanţat cu aprox. două milioane de euro prin Programul Norvegian de Cooperare Economică şi Dezvoltare Sustenabilă în România. Preşedintele asociaţiei, Dorica ...
Niciun spital din Constanţa nu are autorizaţie sanitară de funcţionare, toate având, potrivit legii, planuri de conformare, au anunţat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa. “Potrivit ordinului 1030/2009, există planuri de conformare care au o valabilitate de ...