În acest sfîrşit de săptămînă, douăzeci de elevi ai Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrîn” (CNMB), împreună cu nouă cadre didactice, au avut ocazia să viziteze Delta Dunării, în a doua întîlnire din acest an în contextul proiectului tranfrontalier ECE ROMBUL (Educaţie pentru Cetăţenie Europeană - ROMânii şi BULgarii din Dobrogea europeană), care curpinde patru asemenea întîlniri. În croazieră au mers grupuri de elevi şi profesori din cele patru licee partenere în proiect: CNMB - Constanţa, Colegiul Dobrogean “Spiru Haret” - Tulcea, Liceul “N. Vapcarov” - Silistra, Liceul “P.R. Slaveikov” - Dobrich, iar invitaţia a fost făcută de colegii tulceni, care au încheiat astfel şi festivităţile ocazionate de Zilele Colegiului “Spiru Haret” şi împlinirea a 125 de ani de existenţă a vestitului Colegiu Dobrogean. Croaziera pe braţul Sfîntul Gheorghe pînă la întîlnirea cu Marea Neagră a durat nouă ore şi s-a dovedit a fi foarte interesantă. Pe lîngă fotografiile realizate în superbul peisaj, elevii au rămas şi cu amintirea unui frumos program artistic susţinut pe navă de către un grup talentat de elevi ai Colegiului “Spiru Haret”. Întîlnirea a aprofundat astfel relaţiile între elevii români şi cei bulgari care sînt implicaţi pînă la sfîrşitul anului în realizarea unei hărţi a Dobrogei europene cu puncte de interes turistic. Următoarele întîlniri ale partenerilor din cele patru licee se vor derula după vacanţa de vară, dar pe parcursul acesteia, elevii, alături de profesorii coordonatori, vor lucra pentru a-şi atinge obiectivul şi vor comunica electronic, astfel încît primul produs final să fie prezentat în noul an şcolar la Constanţa, la CNMB, iniţiatorul proiectului transfrontalier.