Colet suspect la NATO, în Belgia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colet suspect la NATO, în Belgia

Externe 23 Noiembrie 2010 / 00:00 381 accesări

Un pachet suspect a fost descoperit, ieri după-amiază, în jurul orei locale 16.00, în clădirile unei unităţi a armatei americane, NATO Support Group, situate în Woluwe-Saint-Etienne, localitate din apropiere de Bruxelles, a anunţat poliţia locală din Zaventem. Este vorba despre un colet expediat prin poştă. Serviciul de genişti şi deminare al armatei s-a deplasat la faţa locului pentru a examina pachetul. Nu a fost comunicată nicio informaţie despre provenienţa pachetului. Şoseaua N2, care trece prin Louvain, a fost închisă iniţial circulaţiei, dar pachetul era atât de mic, încât nu a fost necesară izolarea împrejurimilor, au anunţat autorităţile, care ulterior au redeschis traficul. Alerta de securitate intervine în contextul în care există o notificare a Interpol adresată celor 188 de ţări membre ca să repereze colete-capcană de tipul celor pe care al-Qaida le-a trimis luna trecută din Yemen, folosindu-se de serviciile poştale. Incidentul intervine, de asemenea, la două zile de la summit-ul NATO.

Taguri articol


12