Sub titulatura „Colindele dobrogene”, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa organizează, în această perioadă, mai multe evenimente. Unul dintre evenimentele organizate de DGASPC este „Caravana Moşului”, care se va desfăşura de astăzi şi până pe 18 decembrie. În cadrul activităţii, cei 411 copii protejaţi de asistenţi maternali vor primi cadouri. Astăzi şi mâine (16 - 17 decembrie), caravana va merge la copiii din localităţile judeţului, iar miercuri, 18 decembrie, cadourile vor fi împărţite copiilor din municipiul Constanţa, la sediul din str. Ciprian Porumbescu, nr. 2A. Seria de manifestări va fi încheiată de spectacolul „Colindele dobrogene”, ce va avea loc în 19 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Pe scenă vor urca 125 de copii şi 16 adulţi protejaţi în centrele aflate în subordinea DGASPC. Totodată, în sală se vor afla şi 375 de copii, toţi pregătiţi să primească cadourile Moşului.