Coliziune în intersecție

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coliziune în intersecție

Eveniment 16 August 2014 / 00:00 1231 accesări

Două persoane au fost rănite, vineri după-amiază, într-un accident rutier ce a avut loc, în jurul orei 13.00, în orașul Ovidiu. Polițiștii spun că un tânăr de 28 de ani, din comuna Cogealac, a condus un autoturism pe strada Nucilor, din Ovidiu, către Drumul Național 2A (Constanța - Hârșova). Ajuns la intersecția cu strada Mugurel, spun oamenii legii, acesta nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu o mașină la volanul căreia se afla o șoferiță de 31 de ani. Impactul s-a soldat cu rănirea femeii și a unei pasagere, de 28 de ani, care se afla pe scaunul din dreapta față. Martorii au sunat la 112 și au cerut ajutor. Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Polițiștii de la Rutieră i-au testat pe conducătorii auto implicați în accident, cu aparatul Drager, și au constatat că aceștia nu se aflau sub influența alcoolului. Oamenii legii au întocmit un dosar pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.



12