Coliziune în intersecţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coliziune în intersecţie

Eveniment 06 Octombrie 2008 / 00:00 2461 accesări

Piaţa Griviţei din Constanţa a fost, sîmbătă seara, scena producerii unui accident rutier soldat cu rănirea uşoară a şoferilor maşinilor implicate în coliziune şi cu avarierea gravă a autoturismelor. Agenţii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa spun că autoturismul Opel, înmatriculat CT 05 BHM, condus de Romeo Nehoianu, de 34 de ani, din Constanţa, se deplasa pe strada Ştefan Mihăileanu şi, ajuns în intersecţia cu strada Constantin Brătescu, şoferul a ignorat semnificaţia indicatorului „Stop” şi a intrat în coliziune cu autoturismul Renault Megane, înmatriculat B 66 LZX, condus regulamentar de Viorel Cosmin Mandeş, de 22 de ani, din Constanţa, căruia trebuia să-i acorde prioritate. În urma impactului, cei doi conducători auto au fost uşor răniţi, iar autoturismele au suferit avarii destul de serioase. Centurile de siguranţă şi air-bag-urile care „şi-au făcut datoria” în momentul tamponării au avut o importanţă decisivă în protejarea şoferilor. Ambulanţa sosită la locul accidentului i-a transportat pe Nehoianu şi Mandeş la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde au primit îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea lor. Agenţii SPR spun că, în urma testului cu aparatul Drager, s-a stabilit că nici unul dintre cei doi conducători auto nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Poliţiştii continuă ancheta.



12