A ignorat semnificaţia indicatorului “Stop” şi a provocat un accident rutier. Protagonistul este un şofer de 35 de ani, din Constanţa, iar evenimentul rutier s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 19.30, pe strada Liliacului, din municipiu. Conform anchetatorilor, Bogdan B. se deplasa pe strada Liliacului, din Constanţa, la volanul unui autoturism marca Toyota. În momentul în care a ajuns la intersecţia cu strada Pandurului, acesta nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu o maşină marca Skoda, condusă regulamentar de Iulian T., de 34 de ani. În urma impactului, o tânără de 28 de ani, pasageră la bordul Skodei, a fost rănită uşor. O ambulanţă, dar şi poliţiştii au ajuns la locul accidentului. Victima, Indira Georgiana T., a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a primit îngrijiri medicale. Şoferii au fost testaţi cu aparatul Drager, oamenii legii stabilind că aceştia nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Şoferul Toyotei s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.