Coliziune în lanț

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coliziune în lanț

Eveniment 27 Iunie 2014 / 00:00 784 accesări

Din cauza neatenției, o șoferiță a provocat, miercuri seară, o coliziune în lanț în zona Abator, din municipiul Constanța. Accidentul în care au fost implicate trei mașini s-a petrecut pe Șoseaua Mangaliei, în jurul orei 20.30. Potrivit polițiștilor de la Rutieră, o tânără de 23 de ani a condus un Chevrolet dinspre strada Caraiman către zona Gării. În dreptul restaurantului "Diplomatic", spun oamenii legii, din cauza nepăstrării distanței regulamentare, aceasta a acroșat un Daewoo ce rula în fața sa, proiectându-l într-un Ford. Impactul s-a soldat cu rănirea șoferului autoturismului Daewoo. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Oamenii legii i-au testat pe cei trei șoferi cu aparatul Drager și au constatat că aceștia nu consumaseră băuturi alcoolice. Tânăra care a provocat coliziunea s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.



12