Două persoane au ajuns la spital, luni seara, în urma unui carambol rutier care a avut loc pe Drumul Naţional 2 A (Constanţa - Hârşova), între localităţile constănţene Nicolae Bălcescu şi Mihail Kogălniceanu. Poliţiştii spun că Gheorghe Pădureanu, de 46 de ani, din Oneşti, se deplasa pe DN 2A, dinspre localitatea Nicolae Bălcescu, spre Mihail Kogălniceanu, la volanul unui autotren marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare B 32 CCC. Din cauza neatenţiei, spun oamenii legii, acesta a acroşat din spate un autoturism marca Ford, condus pe aceeaşi direcţie de mers de Ileana Andrei, de 20 de ani, din Cernavodă. În urma coliziunii, Fordul a fost proiectat pe contrasens, unde a lovit un Seat ce se deplasa din sens opus dinspre Mihail Kogălniceanu către Nicolae Bălcescu, în vreme ce autotrenul Mercedes a izbit un alt tir, oprit pe marginea şoselei. În urma accidentului, şoferiţa Ford-ului şi o tânără aflată pe scaunul din dreapta faţă au fost rănite şi transportate, cu ambulanţa, la Spitalul Judeţean Constanţa.