Un tânăr și un copil au fost transportați, vineri după-amiază, la spital, după ce au fost răniți într-un accident rutier petrecut în municipiul Constanța. Totul s-a întâmplat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona fostei Bănci a Religiilor. Un BMW care se deplasa dinspre zona “Dobrogea” către Dacia a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o mașină marca Skoda condusă regulamentar de o șoferiță. În urma impactului, un pasager de pe bancheta din spate a BMW-ului, dar și un copil aflat la bordul Skodei au fost răniți. După ce martorii au sunat la 112, la fața locului au sosit două ambulanțe care au preluat victimele și le-au transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Șoferul BMW-ului a declarat că a ajuns pe sensul opus de mers pentru că a fost nevoit să tragă stânga de volan din cauza unui alt conducător auto. “Eu circulam pe banda de lângă axul drumului când un individ cu un Volkswagen de culoare neagră s-a băgat în mine. A schimbat banda fără să se asigure. Nu știu dacă ne-am atins sau dacă sunt urme ale loviturii. Ca să evit, am tras de volan și am ajuns pe contrasens. Cel cu Volkswagen-ul a fugit”, a declarat tânărul care conducea BMW-ul. Polițiștii de la Rutieră au început cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care accidentul a avut loc. La ora închiderii ediției, ancheta era în plină desfășurare.