Coliziune între un Lexus şi un Volkswagen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coliziune între un Lexus şi un Volkswagen

Eveniment 02 Iunie 2010 / 00:00 2835 accesări

Viteza a mai făcut, ieri după-amiază, trei victime! S-a întâmplat pe bulevardul Tomis, din Constanţa, în zona Tomis Nord. Oamenii legii spun că Dumitru Timiş, în vârstă de 34 de ani, din localitatea maramureşeană Borcea, conducea un autoturism marca Lexus, cu numărul de înmatriculare CT 099590, dinspre supermarket-ul „Carrefour”, către zona Dacia. În apropierea străzii Tulcei, spun oamenii legii, acesta s-a angajat într-o depăşire. Din cauza neadaptării vitezei la carosabilul umed, a scăpat de sub control maşina, care a pătruns pe contrasens şi a lovit un Volkswagen, înmatriculat LC 51 WGZ, la volanul căruia se afla Ionuţ Coman, în vârstă de 21 de ani, din oraşul Tulcea. În urma impactului, două persoane din Volkswagen şi şoferul Lexusului au fost răniţi. Cele trei victime au ajuns, în scurt timp, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. Poliţiştii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul Drager, dar rezultatul a fost negativ. În urma coliziunii, traficul rutier s-a desfăşurat cu dificultate timp de aproape o oră. Oamenii legii continuă ancheta. Şoferul Lexusului este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.



12