Două persoane au ajuns, ieri seară, la spital, în urma unui accident rutier petrecut în jurul orelor 19.00, în zona Piaţa Griviţei, din Constanţa. Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) spun că Gheorghe Cenuşă, aflat la volanul unui Renault Clio, cu numărul CT 61 MYA, aparţinând firmei de taximetrie „Săgeata” se deplasa pe strada George Enescu, pe sens interzis. La intersecţia cu strada Constantin Brătescu, spun oamenii legii, taximetristul nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu un autobuz al Regiei Autonome de Transport în Comun Constanţa (RATC), care circula pe linia 48. „Mi-a tăiat calea. Strada George Enescu e cu sens unic, iar el conducea pe sens interzis. Am apăsat pedala de frână, dar nu am mai avut cum să-l evit”, a declarat Marian Grigore, şoferul autobuzului. În urma coliziunii, o femeie care se afla în mijlocul de transport în comun şi şoferul taxiului au fost răniţi şi transportaţi de două echipaje SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. „Victimele au suferit mai multe traumatisme, dar starea lor de sănătate este stabilă. Vor fi duse la spital, pentru investigaţii medicale mai amănunţite”, a declarat dr. Carla Ghenceaua, medic SMURD. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul rutier.