Un tren de pasageri şi unul de marfă s-au ciocnit, astăzi, în apropiere de Moscova, provocând moartea şi rănirea mai multor persoane, relatează Russia Today, în pagina electronică. Serviciul de presă al Departamentului Poliţiei Transporturilor a anunţat că trenurile s-au ciocnit între staţiile Bekasovo şi Naro-Fominsk, situate la circa 55 de kilometri de centrul Moscovei.
UPDATE - Trenul de pasageri implicat în coliziunea din apropiere de Moscova se deplasa pe ruta Moscova-Chişinău, anunţă Ministerul Transporturilor din Republica Moldova. Potrivit primelor informaţii, cinci persoane au decedat, iar alte 45 au fost rănite grav. O echipă de experţi din cadrul CFM (Calea Ferată din R. Moldova) urmează să se deplaseze la faţa locului pentru a acorda ajutor pasagerilor. De asemenea, Ministerul Transporturilor urmează să pună pe linie un alt tren pentru a evita perturbarea traficului. Potrivit martorilor oculari, marfarul a lovit ultimele două vagoane ale trenului de pasageri.
UPDATE 2 - O sursă din cadrul companiei ruse de căi ferate a afirmat că accidentul feroviar produs astăzi în apropiere de Moscova ar putea fi provocat de o defecţiune la sistemul de frânare al marfarului. Coliziunea nu a fost frontală, însă 16 vagoane ale marfarului şi trei vagoane ale trenului de pasageri au ieşit de pe şine.