Coliziuni frontale pe șosea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coliziuni frontale pe șosea

Eveniment 03 Noiembrie 2014 / 00:00 912 accesări

Cinci persoane, printre care și doi copii, au ajuns pe patul de spital, sâmbătă dimineață, după ce au fost implicate într-un accident rutier. Coliziunea a avut loc în jurul orei 10.00, pe Drumul Național 3 (Constanța - Murfatlar). Protagonistul este un bărbat în vârstă de 72 de ani, din Constanța, care se deplasa cu un autoturism marca Skoda, dinspre Constanța către comuna Valu lui Traian. Potrivit anchetatorilor, ajuns în zona reprezentanței "Toyota", șoferul a pierdut controlul direcției și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un Volkswagen Golf care circula regulamentar. În urma impactului, cei doi șoferi, dar și trei pasageri aflați la bordul Volkswagen-ului, printre care un băiețel de patru ani și unul de șase ani, au fost răniți. Cei doi conducători auto au rămas încarcerați în mașinile distruse. Martorii accidentului au sunat imediat la 112 și au cerut ajutorul autorităților. Mai multe ambulanțe, un echipaj de descarcerare și polițiștii de la Rutieră s-au deplasat, în scurt timp, la locul accidentului. Militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ au reușit să scoată șoferii dintre fiarele contorsionate. Răniții au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, pentru a primi îngrijiri. Bărbatul care a provocat accidentul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Oamenii legii i-au testat pe șoferi cu aparatul Drager și au constatat că aceștia nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

DEPĂȘIRE RISCANTĂ Tot sâmbătă, în jurul orei 19.00, oamenii legii au fost solicitați să intervină la un alt accident în care două autoturisme s-au lovit frontal. Evenimentul rutier s-a petrecut pe strada Ștefăniță Vodă, din Constanța. Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 59 de ani conducea un autoturism marca BMW, dinspre strada Soveja către bulevardul Aurel Vlaicu. La un moment dat, șoferul s-a angajat în depășirea unui autobuz, fără să se asigure, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un autoturism marca Skoda. În urma impactului, Skoda a ricoșat în mijlocul de transport în comun, iar șoferul de 60 de ani a fost rănit. Cadrele medicale și polițiștii au ajuns la locul accidentului după ce martorii au sunat la 112. Victima a fost transportată la spital. Polițiștii i-au testat pe șoferi cu aparatul Drager și au constatat că aceștia nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Oamenii legii continuă anchetele în ambele cazuri. Reprezentanții Serviciului Poliției Rutiere Constanța au refuzat să dea publicității numele persoanelor implicate în cele două accidente rutiere.



12