Nervi întinşi la maxim şi agitaţie! Aşa se putea descrie atmosfera de vineri seară, de la Porţile 7 şi 9 ale Portului Constanţa. Zeci de tiruri încărcate, majoritatea cu cereale, aşteptau la o coadă întinsă pe kilometri să intre în Port. „De mai bine de două ore stau la coadă. În fiecare seară se formează astfel de cozi, nu doar acum. Dacă ajungi seara pe la ora 21.00 în Port, abia a doua zi, pe la ora 7.00, mai pleci”, a declarat un şofer de tir aflat, în momentul acela, abia pe la jumătatea cozii. Un altul, la fel de supărat, a spus că de vină sunt cardurile pe care trebuie să le cumpere la poarta de intrare. „Trebuie să ne luăm bonul de Port şi cardul, motiv pentru care se pierde mult timp la ghişeu. Mai repede se descarcă decât să intri în Port. Ar trebui să fie mai multe ghişee de eliberare a cardurilor, nu doar unul şi o arteră de drum mai largă să avem unde staţiona”, a declarat şoferul, nemulţumit că a stat la coadă oră şi jumătate. În schimb, un şofer a declarat că astfel de cozi se fac şi din cauza conducătorilor de tir care nu respectă regulile şi nu îşi ţin rândul. Pe de altă parte, gardianul care păzea intrarea a avut altă părere: „Pe Podul de la Agigea au fost controale. Toată ziua s-au anunţat prin staţie să nu treacă pe acolo. Cum a plecat controlul, cum au venit buluc în Port”. Directorul de Exploataţie, Siguranţă şi Securitate din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Ambroziu Duma, a declarat că este absolut normal ca cei care intră în Port cu marfă să plătească. „Acele cartele pe care le primesc au înscrise ziua şi ora de intrare pentru a fi contorizaţi. Banii plătiţi sunt valabili 24 de ore, timp în care pot intra şi ieşi din Port de câte ori doresc. La ieşirea definitivă predau acea cartelă şi, dacă au depăşit cele 24 de ore, plătesc diferenţa”, a explicat Duma. El a adăugat că ce se întâmplă în Port la sfârşit de săptămână este exact situaţia de pe Valea Prahovei. „Portul este deschis şi îi primim oricând. Este normal să fie aglomerat dacă şoferii vin grămadă. Operarea nu se poate face bătând din palme. Sunt formalităţi normale şi uzuale”, a spus Duma.