„Colombina” lui Grigorescu, la Cazinoul din Constanţa!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Surpriză pentru iubitorii şi colecţionarii de artă

„Colombina” lui Grigorescu, la Cazinoul din Constanţa!

Cultură 06 Martie 2013 / 00:00 430 accesări

CAPODOPERE ALE ARTEI PLASTICE ROMÂNEŞTI Cazinoul, monumentul-simbol al Constanţei, va fi, în această săptămână, gazda unui eveniment cu totul inedit, dedicat deopotrivă publicului larg, iubitor de frumos, cât şi colecţionarilor de artă. Câteva zeci de capodopere semnate de cei mai valoroşi pictori români de patrimoniu precum Grigorescu, Tonitza, Petraşcu, Pallady, Băncilă, Cumpăna, Iser sau Baba vor putea fi admirate pe simezele clădirii emblematice a oraşului de la malul mării, începând de mâine şi până sâmbătă, inclusiv. Este vorba despre expoziţia Licitaţiei de Primăvară a casei Artmark, organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa şi al Consiliului Judeţean Constanţa, care aduce în spaţiul tomitan o selecţie reprezentativă de 40 de lucrări extrem de valoroase. Evenimentul readuce în discuţie problema conservării şi repunerii în circuitul public a unor opere culturale.

Vedeta expoziţiei este capodopera grigoresciană „Colombina în verde”, a cărei valoare estimativă este de 150.000 - 250.000 de euro. Tabloul, arhimediatizat în ultima vreme, a fost repatriat în urmă cu doar câteva zile, în cadrul unei misiuni de negociere întreprinsă de experţii Artmark în sudul Franţei. Pentru repatrierea capodoperei, s-a depus un efort imens: de la Paris la Montpellier, de la Montpellier la Carcassonne şi 11 ore de negociere încheiate cu un rezultat pozitiv în ceea ce priveşte întoarcerea „Colombinei în verde” în România.

O ISTORIE FASCINANTĂ La sfârşitul lunii februarie, şi cotidianul „Telegraf” prezenta pe larg istoria fascinantă a „Colombinei” grigoresciene. Celebrul tablou, dispărut în timpul persecuţiei sovietice din anii ‘50, a fost descoperit la o familie de francezi din cetatea medievală Carcassonne, de lângă Montpellier, în sudul Franţei. Tabloul a fost pictat, probabil, la Roma, în iarna anului 1873, în perioada vestitului carnaval roman din Cetatea Eternă, fiind precedat de mai multe studii, care se află, astăzi, în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României.

Opera pare a fi ajuns, iniţial, în colecţia marelui moşier şi om politic buzoian Gheorghe (Gogu) Iliescu, apoi în colecţia fiului acestuia, Eugen Iliescu-Cândeşti (1893-1953), om politic cu viziuni de dreapta, şef al organizaţiei legionare din Buzău, la 1940. Acesta, şcolit la Paris, unde o cunoaşte şi pe viitoarea soţie - Madeleine - avea să aibă un sfârşit tragic, fiind expropriat, încarcerat şi ucis de către autorităţile comuniste, la Gherla, în 1953. Nora lui Gogu Iliescu, văduva Madeleine Iliescu, se vede obligată să fugă în Franţa, nu înainte de a împacheta şi lua cu ea „doi Grigoreşti”, unul fiind celebra „Colombină în verde”. La Paris, capodopera a fost vândută de către Madeleine Iliescu unui cuplu de francezi ajunşi, la jumătatea anilor ’60, în Carcassonne şi a căror familie a intrat în posesia picturii grigoresciene.

Expoziţia de la Cazinoul constănţean poate fi vizitată, mâine, în intervalul orar 12.00 - 21.00, iar vineri şi sâmbătă, între orele 10.00 şi 21.00. Creaţiile purtând semnături celebre vor putea fi adjudecate în cadrul Licitaţiei de primăvară, care se va desfăşura la J.W. Marriott Grand Hotel din Capitală, pe 20 martie.



12