Coloşii industriali din UE scapă de amenzi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coloşii industriali din UE scapă de amenzi

Politică 24 Ianuarie 2008 / 00:00 479 accesări

În planul european de reducere a poluării, rolul principal era jucat de coloşii industrali ai spaţiului comunitar. Germania, spre exemplu, urma să suporte pierderi de zeci de miliarde de euro pentru ca ţări cu potenţial economic (şi nu numai) scăzut, precum România şi Bulgaria, să-şi poată păstra, în continuare, cotele de poluare, aceste două state aflîndu-se, deocamdată, în imposibilitatea de a se conforma 100% normelor europene în domeniu. Recunoscînd că planul este puţin cam prea radical, specialiştii Comisiei Europene (CE) au rediscutat anumite puncte ale proiectului iniţal şi au anunţat, ieri, adoptarea unui alt plan, mai îndrăzneţ, menit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră şi să pună accentul pe folosirea surselor alternative de energie. După discuţiile detaliilor de ultim moment, din cadrul CE, menite să protejeze industriile mari consumatoare de energie ale Europei de o concurenţă mai puţin ecologică, Executivul UE a propus o nouă Schemă de Comercializare a Emisiilor de CO2 din UE (ETS), care va fi extinsă pentru mai multe gaze şi în mai multe industrii, Bruxelles-ul urmînd să stabilească cotele pentru fiecare sector, precum şi cotele la nivel naţional. Purtătorul de cuvînt al CE, Pia Ahrenkilde Hansen, a declarat că noua Schemă trebuie aprobată de statele membre şi de Parlamentul European.



12