Cunoaştem cu toţii prototipul de politician bun de gură. Practic, gura este singura sa bogăţie nativă. De aceea, în diverse situaţii, cînd se împlineşte vocal, se spune despre el că este gură bogată. În cazul gurii bogate, elementele definitorii pentru existenţa sa sînt colţii. Adeseori, după lungi şi aprinse dezbateri, constatăm că politicianul din rasa mai sus menţionată e tare în clonţ. Forţînd înţelesul expresiilor tipice unor astfel de momente, se mai spune despre un astfel de specimen că nu se lasă pînă nu compostează pe toată lumea, ca şi cum dumnealui ar fi mijloc de transport în comun! Orice colţ contează foarte mult în aprigele şi nesfîrşitele lupte politice de pe la noi. Din această cauză, sediile unor partide s-au transformat în cabinete stomatologice. În curînd, numărul de colţi va conta enorm în CV-ul celui care intenţionează să se înroleze într-un partid. De pildă, acum, înainte de alegerile europarlamentare şi prezidenţiale, sînt recrutaţi numai colţoşi. Adică, vreau să zic, politicieni tari în clonţ cu o mare rază de acţiune. Colţosul are de îndeplinit nenumărate misiuni şi sarcini. În funcţie, desigur, de imperativele zilei. El joacă un rol distructiv şi în cadrul coaliţiilor încheiate pe genunchi. Misiunea lui este cît se poate de simplă. Trebuie să se pună în clonţ, folosindu-se de colţi, cu aliatul. Colţosul generează scandalul şi după aceea dispare în ceaţă. Din cauza acestei tactici depăşite cu ceaţă, colţosul este comparat cu un măgar. Mai ales atunci cînd o zbugheşte din partid pentru a lua în bot, precum corbul caşcavalul în cioc, altă doctrină. Cei care au foarte mulţi colţi în gură se consideră veterani pe frontul războiului narativ cu bîrfe şi ofense cu adresă. Colţul e colţ, dar şi dintele este de bază. Ne-am obişnuit deja cu ideea că, la noi, după un vechi obicei nedemocratic, se face politică dinte pentru dinte. În ceea ce-l priveşte pe colţos, acesta, nu are, din păcate pentru el, valoarea elefantului. În cazul celui cu trompă, colţii sînt din fildeş. În politică, cimitirul elefanţilor este plin de fiare vechi. O să spuneţi că fac fiţe. Vechi, vechi, dar tot fiare sînt… Nu-i chiar aşa. Colţii din cimitirul elefanţilor politichiei noastre ruginesc foarte repede după ce se despart de purtător. Cînd este activ, colţosul se străduieşte să ne impresioneze cu zestrea lui dentară. Oare chiar nu-i spune nimeni că are gingiile aproape goale? Pe cine sperie unul fără dinţi? Pe acest tronson al politichiei, o dantură sănătoasă este extrem de utilă. Ştim cu toţii că politicienii noştri obişnuiesc să se muşte des de fund. Uneori cu voluptate, alteori cu ură. În funcţie de miza momentului. Stau politicienii la pîndă şi se apucă de bucuţe. Care pe care. Dinte pentru dinte. Colţ pe colţ. Clonţ în clonţ. Parcă am locui într-o mahala afundată în hămăiala cîinilor vagabonzi. Ce asemănare cu diverşi politicieni! După alegeri, s-ar putea ca unii să rămînă fără colţi!