Colțul Troll-ului - Antifrauda, spărgătorul de nunți

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colțul Troll-ului - Antifrauda, spărgătorul de nunți

01 Iunie 2016 / 07:42 1285 accesări

Pentru că marea evaziune fiscală cu cereale, alcool și offshore-uri nu mai există, Antifrauda a decis să spargă mai multe nunți

Pentru că marea evaziune fiscală cu cereale, alcool și offshore-uri nu mai există, Antifrauda a decis să spargă mai multe nunți

Avocatul Gheorghe Piperea: „Ce-o fi verificat? Bacșișurile către ospătari și lăutari? Darul de la nașu' mare? Sau buchetul cu preț umflat al miresei?“

Avocatul Gheorghe Piperea: „Ce-o fi verificat? Bacșișurile către ospătari și lăutari? Darul de la nașu' mare? Sau buchetul cu preț umflat al miresei?“

După operațiunile Cristal, Xenon și Urzici, Antifrauda a demarat, în weekend, planul Darul. Adică a făcut în jur de 50 de controale la nunți, după cum spune avocatul Gheorghe Piperea - „Ce-o fi verificat? Bacșișurile date ospătarilor și lăutarilor? Darul dat de nașu' mare? Sau costurile umflate ale buchetelor miresei și nașei?“. Oare a stat un inspector lângă miri și a strigat „116 euro de la Icsulescu, adică 100 euro, că 16 euro merg la stat!“. Glorioasă decizie, ce să mai! E la același nivel cu CASS-ul de 57 lei pe care trebuie să-l plătească orice român, inclusiv cel care muncește pe-un salariu de doi bani. Dar poate că suntem răutăcioși degeaba. Poate că Antifrauda a încheiat lupta împotriva marii evaziuni... „Mai există alcool contrafăcut, vândut ca produs tradițional? Nu! Legume și fructe importate din Turcia, Grecia, Polonia și Olanda, cu nouă din zece TIR-uri nefiscalizate? Ce-s alea? Peste 90% evaziune pe TVA la cereale și făină? Nu mai avem, clar! Probleme la prețurile de transfer? Sandviș olandez? Nope! Așa că era de așteptat să meargă la nunți. Și dacă n-a confiscat darul cu tot, atunci mirii vor trebui să-l treacă în formularul 200, după care să vireze rapid 16% la stat, ca nu cumva să se trezească pe cap cu accesorii de 18% pe an“, spune Piperea. Oricum, e bine să știi că veniturile din donații sunt scutite de impozit pe venit, cu excepția celor provenite de la terți (din familie). Cum face Antifrauda distincția? După lista de invitați? Naiba știe. Și-n plus, darurile manuale nu se impozitează și nici măcar nu trebuie declarate. Dar nu subestima ingeniozitatea inspectorilor antifraudă. Băieții ăștia scot evaziune din piatră seacă.

Taguri articol


12