Eram în parcarea subterană de la mall, ca un profan ce sunt. Deodată, văd pe perete litera A. La ceva distanță, litera B. AB. Am avut o revelație - Arsenie Boca îmi vorbește, iar parcarea subterană este o metaforă pentru groapa în care se află sufletul meu păgân. „Cred în Arsenie Boca“, am zis eu, cu voce tare, moment în care am fost flancat de o doamnă care încărca hârtie igienică în spatele unui Porsche Cayenne și de un țigan de la spălătoria de mașini din apropiere. „Ușor, ușor, momentul în care vezi adevărul e periculos. Riști să-ți ardă creierul de la atâta iluminare. Pentru un fost păcătos ca tine, trecerea e dureroasă“, a zis femeia. Țiganul, care se abținea în mod evident să-mi fure telefonul căzut pe asfalt în momentul trezirii mele spirituale, a tras un fum din țigară și a rostit apăsat - „Prima regulă a clubului Arsenie Boca e că nu vorbești despre Arsenie Boca, ci postezi pe Facebook! A doua regulă a clubului Arsenie Boca e că nu vorbești despre Arsenie Boca, ci postezi și pe Twitter“. Mai sunt și alte reguli, am îngăimat eu? Da, a venit răspunsul, simultan de la femeie și țigan - „Trebuie să ai un venit decent, să poți merge în pelerinajele de 600 euro, să cumperi lumânări sfințite cu pământ de pe mormântul lui Arsenie și tricouri imprimate cu fața lui și să-ți rămână și de cina arhaică la chilie, unde-s prețuri mai mari decât la Waldorf Astoria. Trebuie să ai cont în euro, nu-n lei, căci Arsenie transcede granițele țării. E fenomen, până și roverul de pe Marte știe de el. Și ar fi OK să fii relativ prost, că altfel realizezi că-i o mare țeapă prin care niște băieți deștepți profită de tine“. Eu sunt un prost sărac, le-am zis. Femeia m-a lovit cu levierul de la Porsche în stomac, iar țiganul mi-a furat telefonul. Și m-am dez-iluminat imediat.